Conest logo

Irinel Tofan: „Conest, mândria ca ai adus un plus în mediul social in care trăiesc familiile noastre!„

George Irinel Tofan. Președinte al Consiliului de Administrație Conest și director general.A absolvit în 1998 Facultatea de Științe Economice a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. A continuat cu specializări pe managementul activității de marketing în companii performantei, World Trade Business București, strategic managemen&marketing planing, RTH Consulting București. În 2012 obține titlul de master business administration la Universitatea Gheorghe Asachi din Iași, Centrul de Perfecționare Continuă.În 2012, obține oficial titlul de manager de proiect. Team lider la Coca Cola România, director comercial la Rafo Onești, director executiv Media Rom Grup. Din 2011 face parte din echipa Conest.

De la momentul intrării dumneavoastră în echipa Conest și pînă acum care sunt cele mai importante cinci lucruri pe care le-ați învățat?
Irinel Tofan: Graficul de execuţie este ’’biblia’’ şantierului. Am învăţat sa iau decizii imediate, dar echilibrate, să anticipez activităţi pe termen lung, să asigur resurse pentru toate procesele.

Trei proiecte Conest care vă reprezintă?
Irinel Tofan: CONEST GRAND RESIDENCE, PASAJ OCTAV BANCILĂ, JUDECATORIA UNGHENI (REPUBLICA MOLDOVA)

Cel mai fericit moment din cariera dumneavoastră la Conest?
Irinel Tofan: Acum? Zilele în care plătesc salariile colegilor

Cel mai greu moment?
Irinel Tofan: Când a avut loc schimbul de generaţii. Era necesar ca o echipă tânară să preia frâiele conducerii.

Care este legătura dintre Conest și comunitățile locale? Cum e să fii în slujba comunității?
Irinel Tofan: Este o legatură necesară şi benefică ambelor părţi. Prin intermediul firmelor de construcţii toate nevoile/proiectele comunităţilor locale, din domeniul infrastructurii/suprastructurilor constructive, sunt puse în aplicare şi devin realitate.

Dezvoltați multe proiecte pentru comunitățile locale. Cât de mare este responsabilitatea? Puteți enumera trei provocări? Explicați de ce le considerați provocări?
Irinel Tofan: Să lucrezi pentru comunitatea locală înseamnă onoare şi mândria că ai adus un plus în mediul social în care trăiesc familiile noastre. Pe de altă parte, proiectele pe care le clădim pentru comunitate, presupun multă responsabilitate! Lucru bine facut, trainic, ne caracterizează şi ne obligă să tratăm cu maximă seriozitate fiecare proiect, indiferent de complexitate. Provocari? Dorinţa de „ a ţine” în acţiune nucleul tare de ingineri experimentaţi, satisfacia participării esenţiale la dezvoltarea comunităţii în care trăim şi readucerea la suprafaţă a respectului pentru constructori! Le consider provocări pentru că ne definesc generic obiectivele majore ale companiei noastre.

Câte ore are o zi de muncă la Conest?
Irinel Tofan: 12 ore

Conest, companie românească 100%. Față în față cu companii din UE dar și din spațiul non -european. Trei puncte tari pentru care un client alege Conest?
Irinel Tofan: În primul rînd, capacitate tehnico-profesională consistentă care acoperă orice categorie de lucrări în construcţii civile, industriale, edilitare, restaurări, monumente istorice, instalaţii, drumuri şi poduri. În al doilea rînd, un mix performant de resurse umane care combină ingineri experimentaţi, cu mulţi ani de activitate, cu ingineri tineri specializaţi în managementul de proiect. Al treilea punct tare, respect faţă de client şi flexibilitate, consultanţă de specialitate în execuţia unui proiect bine definit.

Unde se vede Irinel Tofan peste 5 ani?
Irinel Tofan: CONEST!

Dacă copilul dumneavoastră vine și vă spune: „ Tată, vreau să mă fac constructor când voi fi mare! „ ce îi răspundeți?
Irinel Tofan: DA, pentru că ţi se umple sufletul de bucurie când te uiţi în urmă şi realizezi câte proiecte importante a realizat CONEST pentru Romania!

Interviu Irinel Tofan - Președinte al Consiliului de Administrație și Director General - Conest
Postarea următoare

Conest - 50 de ani de existență


Politica de utilizare cookie

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.
Vezi politica de utilizare a fișierelor cookies.